Adăposturile anti-cutremur din Ploiești, transformate în beciuri pentru murături

Publicat: 12/11/2016, 11:25
Actualizat: 13/11/2016, 08:57

În Ploiești, potrivit datelor oficiale, există 93 de adăposturi speciale. Locuri în care oamenii ar putea fi trimiși în cazul unei calamități naturale sau cutremur. Cel puțin în acte, pentru că realitatea e diferită. Doar șapte dintre aceste adăposturi au instalații sanitare, iar în cinci dintre ele nu există nici măcar filtre de ventilație.

Cele mai multe adăposturi au o suprafață de 300 de metri pătrați, unul singur fiind de 400 de metri pătrați, unul de 50 de metri pătrați, trei care au 150 de metri pătrați și un altul de 80 de metri pătrați. Potrivit autorităților, ultima igienizare în aceste adăposturi a fost făcută în urmă cu 9 ani.

„Ultimele igienizări s-au făcut în 2007, ele se află într-o stare acceptabilă, în fiecare an, de trei ore se efectuează operațiunile de deratizare, dezinsecție, dezinfecție” a declarat Adrian Dobre, primarul municipiului Ploiești

Edilul spune că li s-a permis oamenilor să folosească adăposturile în scop propriu. Tocmai de aceea, unele locuri, care ar trebui să îi protejeze pe localnici în caz de cutremur, sunt acum boxe în care sunt puse murături sau mobilă.

„În momentul de față, pentru că legea este destul de permisivă, anumite spații au fost date către cetățeni care și-au organizat diverse lucruri acolo care însă au obligația ca într-un termen foarte scurt, în 24 de ore de la anunțarea unei situații de urgență, aceste spații să fie eliberate și să revină destinațiilor inițiale” a mai declarat Adrian Dobre.

Problema rămâne totuși în cazul unui seism puternic. Nici populația și nici autoritățile nu ar avea la dispoziție 24 de ore pentru a asigura aceste locuri.

Totodată, unele adăposturi sunt inundate, altele nu au funcționale instalațiile sanitare sau cele de ventilație, ușile de evacuare nu se mai deschid, mucegaiul și ingrasia sunt peste tot, iar mirosul este insuportabil. Unii localnici spun că în caz de calamitate nu vor să se adăpostească în asemenea locuri.

„Avem 93 de locații care se află în subsolurile blocurilor. Sunt spații speciale pentru protecția civilă, ele din construcție au anumite caracteristici care le diferențiază, diferență date de structura de beton, de rezistență, sunt spații în care populația trebuie să fie direcționată în anumite situații de calamități sau de urgență, cum ar fi cutremure, inundații sau alte pericole. Marea majoritate a acestor spații dispun de instalație electrică, foarte puține dispun și de instalație sanitară”, a mai spus primarul municipiului Ploiești.

Cel mai mare cutremur din ultimii doi ani s-a înregistrat în noaptea de 24 septembrie și a avut magnitudinea de 5,3, fiind resimțit în cea mai mare parte a țării.

Angajații Ministerului de Interne au fost mobilizați, la începutul lunii noiembrie, în cadrul exercițiului ,,SEISM 2016″, prin care se simula intervenția în cazul unui cutremur de 7 grade.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a...
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Inteligenţa Artificială utilizată de Israel în Gaza ajută la reducerea victimelor civile, sugerează un expert
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
Mașina de spălat, curățată rapid cu un ingredient simplu. Toți îl avem în bucătărie
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Schimbările climatice micșorează balenele cenușii din Pacific
×